Tehnologia poate fi o sursă excelentă de învățare și divertisment, dar timpul prelungit petrecut pe ecrane de către copii poate avea implicații majore asupra sănătății lor fizice, dar și asupra dezvoltării mentale.

Academia Americană de Pediatrie recomandă ca între 3 și 5 ani, copiii să nu petreacă mai mult de o oră pe zi în fața unui ecran. Pe măsură ce crește vârsta, poate crește și timpul, dar nu este recomandat ca această creștere să depășească 30 de minute.

În vremurile actuale, copiii nu numai că încep să folosească tehnologia de la o vârstă mai fragedă, dar o folosesc și în situații numeroase, atât acasă, cât și la școală, în special în ultimii doi ani afectați de pandemia de Covid-19.

Avantajele timpului petrecut de copii la ecrane

În ciuda dezavantajelor pe care le presupune, există și nenumărate beneficii care pot fi obținute din utilizarea tehnologiei. De exemplu, computerele pot fi folosite pentru a face cercetări, pentru a juca jocuri de matematică online și pentru a îmbunătăți abilitățile lingvistice ale copiilor. Televiziunea oferă programe educaționale, cum ar fi documentare și alte materiale din care copiii pot învăța diferite noțiuni mult mai ușor. Jocurile video încurajează abilitățile de dezvoltare, cum ar fi coordonarea mână-ochi, iar unele jocuri active, controlate prin mișcare și dans, stimulează activitatea fizică, extrem de benefică, mai ales în contextul în care sedentarismul a crescut în ultima perioadă.

Desigur, nu menționăm și avantajul că timpul petrecut la ecrane, atâta vreme cât nu abuzăm de el, ne oferă nouă, părinților, un răgaz în care putem pregăti cina, pune rufe la spălat sau putem rezolva chestiuni administrative curente.

Motive pentru a limita timpul la ecrane al copiilor

Deși aceste avantaje sunt valoroase, există motive importante pentru care experții încurajează părinții să pună limite ferme în ceea ce privește utilizarea electronicelor.

Nevoia de odihnă

Somnul suficient poate fi o provocare pentru copiii ocupați. Ei au adesea teme pentru acasă și activități după școală, înghesuite în zilele săptămânii, dar și activități extracurriculare și sport în weekend. Având în vedere că un copil se uită la televizor în medie trei până la patru ore pe zi, potrivit Academiei Americane de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului, timpul petrecut pe ecran poate ajunge cu ușurință să “fure” din timpul de odihnă, ceea ce nu este deloc indicat și de dorit.

Mai mult, s-a demonstrat că stimularea electronică interferează atât cu adormirea, cât și cu menținerea somnului, în special din cauza luminii albastre emisă de ecrane, care blochează producerea de melatonină, o substanță indispensabilă pentru instalarea somnului.

Nevoia de interacțiune familială

Când cineva folosește tehnologia - computerele, jocurile,  televizorul – interacțiunea lui cu exteriorul este limitată sau oprită total. Deoarece timpul de calitate petrecut împreună este dificil de introdus în program pentru multe familii, folosirea tehnologiei reduce și mai mult momentele în care părinții și copiii pot petrece timp, atât de valoros pentru dezvoltarea lor cognitivă și emoțională. Deși poate fi distractiv să aveți o seară de film în familie sau să jucați un joc video împreună, încercați să reduceți cât puteți astfel de momente și să le înlocuiți cu mai multă interacțiune reală, cu timp în care să jucați jocuri de societate, să gătiți împreună sau să discutați pur și simplu cum v-a fost ziua.  

Capacitatea de conștientizare socială

Cercetătorii de la Universitatea din California, Los Angeles, au făcut o descoperire uluitoare când au studiat un grup de elevi de clasa a șasea. Studiul lor a constatat că cei care au stat cinci zile fără acces la tehnologie au fost semnificativ mai buni la citirea emoțiilor umane decât copiii cu acces regulat la tehnologie. Concluzia ar fi că utilizarea în exces a dispozitivelor electronice poate afecta capacitățile emoționale și senzitive ale copiilor.

Dezvoltarea atenției

Studiile au arătat că prea mult timp pe ecran poate fi asociat cu probleme de atenție. Un studiu de la Universitatea de Stat din Iowa a constatat că acest lucru este valabil în special pentru copiii care au deja dificultăți de atenție sau care au tendința de a dezvolta un comportament impulsiv. Jocurile video au fost punctul principal al studiului, deși cercetătorii afirmă că orice dispozitiv electronic poate avea efecte similare.

Activitatea școlară

Copiii care se uită mult la televizor sau se joacă mult pe calculator au mai multe șanse să aibă note mai mici și să citească mai puține cărți. În plus, cercetările au arătat că reducerea timpului pe care îl folosesc copiii pe ecran le poate îmbunătăți sănătatea, dar și notele.

Nevoia de activitate fizică

Mai mult timp pe ecran a fost asociat cu o activitate fizică redusă și un risc mai mare de obezitate la copii. De aceea, este recomandat ca, indiferent de motivul pentru care petrece mult timp în fața ecranului – școala on-line, teme sau jocuri – copilul să facă o pauză și să facă puțină mișcare, măcar la fiecare o oră și jumătate.

Expunerea la publicitate și conținut neadecvat

Multe emisiuni de televiziune descriu explicit scene de sexualitate și violență, precum și stereotipuri sau consumul de droguri și alcool. Majoritatea reclamelor promovează agresiv mâncare nesănătoasă și jucării, toate cu titlul de “obligatorii a fi deținute” . Expunerea excesivă a copiilor la astfel de conținuturi este nocivă pentru dezvoltarea lor, dar și pentru capacitatea lor de a lua decizii sănătoase în viitor.

Modalități de a limita copiilor accesul la tehnologie

Desigur, este ușor să pornești pur și simplu televizorul sau să-ți lași copiii să joace un joc video atunci când se plâng că se plictisesc. Cu toate acestea, există multe opțiuni atunci când vine vorba de forme alternative de divertisment.

Limitarea folosirii tehnologiei se poate realiza dacă ții cont de unele aspect cheie:

Nu permite televizorul în camera copiilor

Desigur, copilul va cere televizor în camera lui, dar odată ce îl va avea îi va fi greu să respecte limitele, ceea ce va duce la o oră târzie de culcare, teme uitate sau rezolvate greșit, refuzul de a mai ieși din cameră. De aceea, este recomandat ca în casă să existe un singur televizor și acesta să fie comun pentru toți membrii familiei.

Ajută-ți copilul să aleagă un joc video sau o emisiune

Cel mai bun mod de a ști la ce se uită copilul sau cu ce se joacă este să-l ajuți să aleagă un spectacol sau un joc. Când alegi un nou film de familie sau un joc, citește recenziile, urmărește trailerul sau întreabă alți părinți despre el, ca nu care cumva să ai surprize neplăcute.

Oferă un model sănătos

Părinții trebuie să fie modele în ceea ce privește utilizarea ecranului pentru copiii lor.  Înainte de a viziona serialul preferat, amintește-ți ce anume îi înveți pe copii. Menținerea televizorului aprins pentru zgomot de fundal tot timpul sau derularea telefonului de fiecare dată când ai un minut liber nu va oferi un exemplu de urmat copiilor. Ar fi indicat să te vadă și citind sau făcând o activitate alternativă.

Fii la curent cu tehnologia

Copiii de astăzi sunt ceea ce se numește nativi digitali. Cei mai mulți dintre ei știu mai multe despre electronice decât adulții, fără să fi urmat o oră de informatică în viața lor. Părinții trebuie să fie la curent cu cele mai recente aplicații, jocuri și platforme de social media, precum și cu tendințele actuale, pentru a putea pune limite în cunoștință de cauză.

De exemplu, nu-ți poți învăța copilul despre riscurile rețelelor sociale decât dacă înțelegi singur pericolele. De asemenea, nu îl poți împiedica să consume anumite tipuri de media, cum ar fi jocurile video violente, dacă nu înțelegi cum sunt evaluate aceste forme de media.

Creează „zone fără tehnologie”

Stabilește zone în casă în care pur și simplu nu sunt permise electronicele, fie că este vorba de telefoane mobile, jocuri video portabile sau laptopuri. Un exemplu este sufrageria sau bucătăria casei, pe care o poți păstra doar pentru mese și conversații de familie. Nu uita că și adulții trebuie să respecte aceste reguli pentru a oferi un exemplu pozitiv, dar și pentru consecvență.

Stabilește un timp de deconectare

Alocă un număr de ore în care întreaga familie să se deconecteze de la dispozitivele electronice. Dimineața înainte de a pleca la școală și serviciu sau seara înainte de culcare sunt doar două exemple. Când toți membrii familiei își lasă telefoanele și laptopurile deoparte, au ocazia de a petrece timp de calitate împreună. Odată ce vă obișnuiți, te poți gândi la o detoxificare digital mai lungă, cum ar fi o săptămână din vacanța de vară.  

Utilizează controlul parental

Există instrumente pe care le poți folosi pentru a-ți proteja copiii de accesarea conținutului explicit pe Internet și televizor. Majoritatea routerelor, browserelor web și televizoarelor au control parental pe care îl poți configura pentru a filtra sau bloca conținutul nedorit.

Dacă copiii au smartphone-uri, există și setări încorporate sau aplicații care permit setarea filtrelor de conținut, blocarea anumitor site-uri, căutări sau chiar cuvinte cheie.

Explică-le copiilor de ce au limite la utilizarea tehnologiei

Odată ce copiii înțeleg riscurile pe care le comportă utilizarea excesivă a dispozitivelor electronice, e mai probabil să respecte regulile pe care le stabilesc părinții. Dacă copiii tăi cred că ești doar “rău”, ar putea fi mai probabil să reziste sau să încalce regulile pe care încerci să le aplici.

În funcție de ce este potrivit pentru vârsta copilului, explică-i de ce jocurile video violente, emisiunile TV și filmele pot fi dăunătoare. Dacă copiii folosesc internetul, vorbește cu ei despre pericolele din online.

Asigură-te că fiecare membru al familiei este inclus în discuția despre timpul petrecut pe ecrane și contribuie la crearea unui set de limite pe care toată lumea le va urma.

Solicită parolele de acces ale copilului

Copiii nu au întotdeauna maturitatea necesară pentru a gestiona interacțiunile online și pot fi vulnerabili la hărțuirea cibernetică, așa că este de datoria părintelui să găsească cele mai potrivite forme de protecție. Una dintre ele poate fi să știi parolele de acces ale copilului, în special la site-urile de socializare sau jocurile video în rețea. Pentru a nu periclita totuși încrederea pe care o are în tine, este bine să nu abuzezi de acest acces și să îi explicit că nu dorești să îi invadezi intimitatea, ci doar să îl știi în siguranță.

Încurajează alte activități

Cu o multitudine de aplicații, jocuri, dispozitive și conținut online, este ușor pentru copii să se bazeze pe electronice pentru divertisment. Încurajează-ți copilul să caute și să se implice în activități care nu are nevoie de un ecran. Jocul în aer liber, cititul sau jocurile de societate sunt doar câteva idei alternative la electronice.

Fă din timpul la ecrane un privilegiu

Poți să faci din timpul petrecut pe dispozitivele electronice un privilegiu mai degrabă decât un drept și să îl limitezi în funcție de comportamentul copilului, asta dacă agreezi acest stil de educație. Cu toate acestea, odată ce ai stabilit o limită pentru timpul petrecut pe ecran, nu permite copiilor să câștige timp suplimentar ca recompensă.

Încurajarea copilului de a petrece mai puțin timp la ecrane va fi mult mai ușoară dacă interacționezi cu el în mod pozitiv, distractiv și autentic. Este mai probabil să evadeze în electronice dacă îi reamintești constant, pe un ton sever, să își facă ordine în camera, să își termine temele sau să vină la masă.

O relație bazată pe încredere și respect reciproc va facilita setarea regulilor și respectarea lor, în beneficiul fizic și emotional al copilului.

Articol scris de: Ioana Marinescu

Parenting

Categorii produse